Există semnale din partea ambelor partide că la ședința de astăzi a Coaliției se va discuta despre comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare.
Știm că acesta este, de altfel, scenariul cel mai avansat în discuțiile dintre PSD și PNL și este posibil să avem o decizie finală în ceea ce privește această comasare, și vorbim aici despre o decizie pozitivă.
Reprezentanții ambelor partide au anunțat, de altfel, că și-ar dori să fie comasate cel puțin aceste două tururi de alegeri.
În plus, PSD și PNL și-ar dori să meargă cu liste comune la alegerile europarlamentare.
Aici există disensiuni în ceea ce privește împărțirea candidaturilor.
Pe de o parte, liberalii și-ar dori ca ele să fie împărțite în mod egal.
Practic, jumătate de listă să meargă la PNL, iar cealaltă jumătate la PSD.
Social-democrații și-ar dori, în schimb, ca partidul să obțină cel puțin 60% din această listă.
Sursele Realitatea PLUS spun că lista va fi deschisă de un candidat independent, astfel încât să nu existe discuții în această privință.
La locale, în schimb, vor fi liste separate, iar acolo rămâne de văzut cum se vor organiza cele două partide, având în vedere că cele două tururi de alegeri ar putea fi comasate.
Nu se va discutata, însă, despre cea de-a doua comasare.
Acolo negiocierile s-au blocat în ceea ce privește candidatul la prezidențiale.
Ar putea exista discuții pe această temă abia după alegerile europarlamentare, în funcție de rezultate.
Cele două partide vor avea stăzi ședințe paralele, ședinte maraton, înainte de ședința finală din Coaliție.
La finalul acstei sunt așteptate, în funcție de decizia din Coaliție, și declarații de presă comune.
Sursa: Realitatea.net