La eveniment, alături de umaniștii ialomițeni
Se apropie alegerile locale și europarlamentare și ne așteaptă pe fiecare dintre noi foarte multă muncă. Trebuie să fim mândri și să avem încredere, datorită doctrinei noastre umaniste, datorită respectului pe care îl avem față de români. Sunt convinsă că, aici, la Ialomița, Ionel Gae și candidații umaniști vor fi câștigători”, a spus Grațiela Gavrilescu.
Ionel Gae, președintele ales al PUSL Ialomița
„Avem alături de noi oameni cu experiență și îmi doresc ca la alegerile locale să avem rezultate deosebite, să fim prezenți și în Consiliul Județean, dar și în Consiliul Local Slobozia. Vom avea doar profesioniști și vreau ca toți ialomițenii să știe că suntem la dispoziția lor permanent, pentru că ne dorim să construim împreună pentru acest județ”, a subliniat Ionel Gae.
Jurnalistul Lavinia Șandru
„Aș vrea să dăm un mesaj pentru toată România, de aici din inima Ialomiței. Un mesaj și un apel, către România tăcută, România care, sperăm noi, în 2024 nu va mai tăcea și va vorbi. Este România care până acum a suferit în tăcere, a fost umilită, a fost călcată în picioare, a stat de multe ori în genunchi și a preferat să nu vorbească în momentele în care trebuia să se ridice în picioare și să urle. Aș vrea ca această Românie tăcută, datorită umaniștilor care o impulsionează, să înceapă să vorbească și să spună ce are pe suflet. Sigur, e nevoie de mult curaj, dar deviza noastră este demnitate, onoare, curaj. Deci, să avem curajul să facem ca, în 2024, românii să își recapete demnitatea și onoarea, așa cum vrea și Ionel Gae să facă pentru cei din Slobozia.
Bibliografie: Sursa