„PNL are aceste valori”
„Nu venim să vorbim despre lucruri care sunt la distanţă de noi”,a continuat liderul PNL.
„Primarii liberi știu că planifice, să facă proiecte europene și să dezvolte comunitățile”
„Sunt lucruri care s-au întâmplat. Venind acum de la Iaşi, am trecut pe la Botoşani şi am zăbovit la domnul Iftime, pentru că fiind nou în echipă are nevoie să argumenteze de ce familia liberală este cea în care poţi avea încredere. Am trecut prin Dumbrăveni. E absolut impresionant ce e a colo. Se vede că sunt oameni gospodari. La fel este în Gura Humorului, la fel este în Câmpulung Moldovenesc. Exemplele pe care noi le dăm de fiecare dată cu administraţia liberală încep din Ardeal, încep cu Alba iulia, Sibiu, Cluj Bihor, Arad, în Banat cu Timişul, dar le-am spus tuturor că trebuie să începem şi cu Suceava, Iaşiul sau Constanţa. I-am rugat pe colegii mei să avem argumente când venim în faţa cetăţenilor, să ne luăm angajamente pe care le putem face. Nu putem să stăm în faţă nimănui şi să vorbim despre lucruri pe care nu o să le facem niciodată. Asta este ceea ce eu consider că e important să transmitem atunci când suntem în faţa dumneavoastră”, a completat liderul PNL.
„Județul Suceava este campion al absorbției de fonduri europene”
Liderul PNL a mai spus că are încredere că partidul va sărbători victoria în alegerile locale din 9 iunie. „Judeţul Suceava este un campion la capitolul absorbţiei fonduri europene. Primarii liberali au demonstrat că ştiu să planifice, să facă proiecte europene şi să dezvolte comunităţile, pentru că fără ele venim absolut degeaba în faţa dvs şi să spunem că noi vom construi drumuri, autostrăzi pe care se vor întoarce românii acasă. Ei se vor întoarce acasă când vom şti să creştem nivelul de trai și am început să facem asta. Judeţul Suceava este, într-adevăr, pe drum cel bun, cu cea mai bună echipă. Am încredere că aşa cum astăzi staţi aici și susţineţi echipa PNL, tot la fel vom sta în seara zilei de 9 iunie, când dincolo de a fi sărbătorit victoria în alegerile locale, va trebui să ne bucurăm că vom continua proiectele noastre de dezvoltare a comunităţilor locale, de înfăptuire a unei Românii puternice în Europa”, a conchis Ciucă.
Sursa: Realitatea.net